Klaus Werner Iohannis efectuează o vizită oficială în America Latină (Brazilia, Chile, Argentina). Administrația Prezidențială informează că există o agendă bogată. De la „contracararea narativelor rusești și până la apărarea principiilor Cartei ONU”. Înălțător, nu ? Și, asta, în timp ce, în România, se întâmplă lucruri greu de imaginat.
Subiectele de mai sus, „extrem de importante” pentru cetățeanul român care tocmai este martor la falimentarea finală a agriculturii românești de cerealele ucrainene (România este singura tara care nu a interzis importul lor – că nu putem vorbi de tranzitare, în timp ce Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria și Bulgaria au interzis total importurile ucrainene). “Noroc” cu euro-parlamentarii români PNL și PSD (de fapt bruxellezi nu români) care au înfierat prompt și violent „desolidarizarea europeană” a celor 5 țări “retrograde și naționaliste” și au somat guvernul român să nu cumva să oprească importurile de cereale ucrainene.
Agricultura românească nu este importantă pentru acești super-cetățeni europeni de la PSD și PNL, în fața „principiilor europene”, valabile și aplicabile, evident, diferențiat de la țară la țară.
Asta pentru că, și cred că noi toți am început să înțelegem, să ferească Dumnezeu ca vreun bob de cereală ucraineana (crescută modificat genetic și cu îngrășăminte toxice) să fi intrat în Franța sau Italia, că atunci era sfârșitul lumii. Și nu cred că Ucraina mai exporta, vreodată, ceva agricol în UE. Dar, pentru proștii subdezvoltați din estul Europei, merge oricum… Vorba lui Orwell, “unii porci sunt mai egali decât alții”.
Și, pentru că parcă nu era suficient, cetățeanul român, martor al periplului cuplului prezidențial din Japonia și Singapore până în America de Sud, trăiește din plin încercarea “democratica și Europeana” a tripletei Marcel Ciolacu – Nicolae Ciucă – Kelemen Hunor, atât de a înstrăina aproape gratuit (adică pe bursă – pentru necunoscători – nici măcar prin licitații sau oferte directe), nu numai a ultimelor valori românești reale și profitabile (NuclearElectrica, Romsilva, Salrom, Hidroelectrica sau Romgaz) prin PLx 143/2023, cât și de a confisca/executa, în regim de urgență, casele, mașinile și bunurile agonisite din greu de bieții români în ultimii 30 de ani, de către executori judecătorești străini (pardon, frati europeni), printr-un simplu email semnat electronic (PLx 144/2023).
Dar de ce trebuie oare să ne supărăm sau să ne enervăm? Chiar ar trebui să ne bucurăm că marii beneficiari nu sunt niște venetici de cine știe unde, ci sunt chiar frații noștri din „corporațiile democratice europene”.
Și, în final, chiar la momentul aterizării în Brazilia a troicii Klaus-Carmen-Aurescu, am aflat că, prin propunerea legislativă PLx 145/2023 a aceleiași triplete demențe Ciolacu-Ciucă-Hunor, într-un mod inimaginabil, Înalta Poartă de la Bruxelles a decis și a cerut, imperativ, Guvernului român și implementarea modelului Norvegian de confiscare (mai frumos spus “instituționalizare”) a copiilor de la familiile lor, pe baza unor criterii absolut subiective și interpretabile (venituri insuficiente ale familiei, nevaccinare etc.). Și, imediat după crearea unui registru a copiilor instituționalizați, ținut, evident, la dispoziția Bruxelles-ului.
Și, dacă ne întrebam și de ce, din informațiile pe surse pe care le-am obținut tot de la Bruxelles, lobby-ul LGBTQ+ din Comisia Europeană (extrem de puternic în absolut toate structurile europene și care, în fapt, determină în mare măsură politica europeană) are mari dificultăți cu înfierea/preluarea copiilor din Europa de Est de către cuplurile homosexuale din Europa de vest (și, în special din România unde legislația adopției copiilor – creata de fosta baroneasa Nicholson – este absolut excepțională pentru copii instituționalizați, și unde cuplurile LGBTQ+ nu au dreptul să înfieze).
Noroc cu atenția deputatului independent Dumitru Coarnă care a citit, cu maximă atenție toate nuanțele și ascunzișurile PLx 145/2023, și a sesizat printre rânduri, această intenție blestemată și a atacat-o în Plen. Și noroc cu ralierea reprezentanților diferitelor culte religioase din România de denunțare violentă a acestei inițiative criminale (în special cultele creștine baptiste și penticostale care au reacționat imediat). Și, în final, după ce partidul suveranist ARCA Națiunii Române a organizat și un protest legal în fata Palatului Parlamentului în dimineața zilei de 19 aprilie (la care, ulterior, s-au raliat și George Simion, Emanuel Onoriu, Diana Sosoacă, și alți reprezentanți ai partidelor parlamentare și neparlamentare), coaliția PSD-PNL-UDMR s-a speriat, a cedat și a retras complet proiectul acestei legi inumane.
Și asta în timp ce, deja la Rio de Janeiro, cuplul prezidențial român avea consultări extrem de importante și la nivel înalt cu vice-primarul local (pentru că primarul și prim vice-primarul au avut alte treburi și nu s-au deranjat să converseze cu Klaus-Carmen și Bogdan) pe subiectele generoase ale manipulărilor rusești și ale principiilor Cartei ONU menționate anterior. Nu știm încă dacă a participat și vreun consilier local din Rio ca să dea mai multă greutate și consistență discuției (promitem să ne interesăm și vom reveni), dar am înțeles că, în același timp, ministrul de externe rus era pe toate canalele televiziunii braziliene, la ore de vârf și în prezența tuturor miniștrilor cabinetului Lula. Nu știm programul troicii în continuare, dar aproape că am putea să băgăm mâna în foc că nu au lipsit/vor lipsi Copacabana, Ipanema și vizita cu telecabina la statuia lui Iisus (proiectată chiar de un român).
În ceea ce privește subiectul timid menționat în agenda cuplului prezidențial „impulsionarea contactelor sectoriale și dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerțului (…)”, adică oportunități pentru companiile românești – cel puțin așa înțeleg eu într-o abordare primitivă și simplistă – ar fi presupus și participarea măcar a câtorva oameni de afaceri români. Dar, pot înțelege, desigur, că aeronava privată nu era destinata amestecului elitelor cu mitocanii și miticii mioritici. Așa că, probabil, s-a ocupat Bogdan trabucel de tot restul și pe tot terenul (politică, diplomație, business etc.). Și, dacă ne uităm pe lista delegației și o vedem și pe doamna Pralong, ambasadoarea dlui George Soros la Cotroceni, înțelegem că business-ul românesc a fost bine reprezentat și vom avea, toți cei din România, mult de lucru după vizitele prezidențiale și după discuțiile cu viceprimarii și consilierii locali din diferitele orașe braziliene, argentiniene și chiliene.
În final, și înainte de vizitele și reportajele ce vor veni de pe plaiurile tangoului (Buenos Aires), ar mai fi o întrebare care sunt convins că stă pe buzele marii majorități a românilor: Cum de îndrăznește Klaus/Carmen/Bogdănel să cheltuiască milioane de euro/săptămână în vizite turistice pe toate meridianele lumii ? Și asta în momentul în care românii simpli nu reușesc să iasă din furcile sinistre ale facturilor la utilități, ale ratelor devenite de nesuportat de la bănci și a prețurilor la alimente care ating, săptămânal, noi recorduri?
Răspunsul este simplu: Pentru că pot și pentru că nu le cere nimeni socoteală.
Revenim pe măsură ce vom citi comunicatele troicii turistice de pe alte meridiane și latitudini.
PS. Încă o dată felicitări deputatului Dumitru Coarnă pentru vigilența și pentru activitatea lui din ultimele 3-4 luni și partidului ARCA Națiunii Romane, o surpriza extrem de plăcută, coerentă și consistentă în peisajul bezmetic al zecilor de partide și partidulețe din zona suveranistă!
Klaus Werner Iohannis efectuează o vizită oficială în America Latină